De prin lumea larga, Exotisme

Jurnal de calatorie Barineasca (Guest post #1)

Gurmanzi dragi, spectatori de acrobatii si avizi de mancaruri din toate colturile lumii, azi poposim in Bari. Locul ala pe care tot il vedeti pe posterul cu Wizz din Marasti si va tot propuneti sa il bifati pe lista de destinatii. Inclusiv eu fac asta…Asa ca postarea despre minunile Bari-ului marinaresc, cu o savoare fantastica de gateli nealterate de timp si gustul comercial, au facut-o cei de la Paste Bune, nu eu. Sustinatorii mei de nadejde in acrobatiile culinare, furnizori unici ai mirosului de usturoi copt si busuioc de pe raftul cu provizii (*-*). Si cu ei, primul articol din seria celor invitati pe blog.

Luati de gustati din umorul si recomandarile lor! Si de-acu, comandati-le si mai multe paste-ca au prins secrete de la insisi parintii pastelor!

DSC_0334

 

Draga redactie de zmei culinari,

Va adresez aceasta scrioare in speranta ca isi va gasi locul in publicatia dumneavoastra electronica despre arta culinara si stilul de viata sanatos. Sunt un mare gurmand si asta se poate vedea cu ochiul liber. De cand m-am casatorit am pus pe mine 5 kilograme. Chiar daca a trecut doar o luna de atunci! Acum stau timid la tastatura si mananc o salata nevinovata.

Las formalitatile deoparte si o sa va povestesc precum ar proceda un prieten vechi cu voi (la schimb pe o bere), despre cum a fost mica noastra excursie in Italia, in Bari.

Totul incepe intr-o zi cu soare si doua dimineti cand am intrat fara un scop anume, pe siteul cantaretei Laura Pausini. Am vazut ca urma sa aiba doua concerte la ea acasa, la Milano si la Bari. Ne-am uitat pe harta si am cantarit. Ce ne atrage mai mult? Capitala modei sau Marea Adriatica? Bine. Recunosc! M-am uitat inainte si la preturile de cazare.

Asadar iata-ne ajunsi la Bari, capitala regiunii Puglia, in sudul Italiei, cam pe unde are cizma glezna. Nici nu am pus bine trolerul jos si doamna mea s-a cerut la mare sa bage picioarele in apa. In drum spre mare am vazut pentru prima oara in viata mea, o piata de peste. Nu mai erau multe tarabe la ora aceea, dar am apreciat faptul ca distanta de la vasul de pescuit la masa de vanzare era de sub 50 de metri. Fructele de mare, o hrana a zeilor pentru locuitorii continentali, se vindeau la preturi mai mici decat dam noi la supermarket pe vita sau porc.

Dupa soare si mare, hai la mancare! Noi am pornit de la inceput cu un gand. Sa evitam restaurantele care au meniu in mai multe limbi si cuvantul cheie “turist”. De regula acolo se mananca scump si prost. Am vanat localuri in care se duc si localnicii. Nu am cautat mult si am gasit o pizzerie de cartier. Dora a servit paste cu sos de somon iar eu o pizza Margherita. Toata masa cu apa si cafea inclusa, a fost 12 euro. Apropo, in Bari localurile au asa zisa taxa de scaun. Adica e valabila legenda potrivit careia daca bei o cafea la bar e 1 euro si daca o servesti asezat la masa e 2 euro. Taxa de scaun e 1-2 euro si e fixa, indiferent de consumatie.

Pizza a fost simpla si extraordinara.”Less is more” e o regula sfanta in Bari. Pizza avea pe ea un sos de rosii cu un strat subtire de mozarella proaspata si frunze de busuioc puse dupa ce a iesit de la cuptor. Aluatul de pizza nu avea nicio legatura cu langosii “cu de toate” ce se servesc in majoritatea pizzeriilor din Romania. Eram scceptic, dar in mod miraculos, m-am saturat fara sa ma simt umflat cu pompa. Dora nu a reusit sa termine portia ei de paste, asadar a trebuie sa o ajut eu. Pastele ei erau facute cu un sos de smantana simplu cu mici bucati de somon prin el.

Dupa pranz, am pornit la o plimbare prin orasul vechi. Acolo am vazut pentru prima oara, femei facand paste de mana, chiar in strada. Multe case aveau uscatoare de paste lasate pe pervaz sau pe un scaun langa intrare. Acoperite cu o perdea fina ca sa nu se puna insectele, pastele erau lasate sa se usuce in voie. Majoritatea femeilor faceau acelasi fel de paste: orichette. Acestea sunt mici paste facute de mana, in forma de ureche. Au aceasta forma pentru a prinde sosul ca intr-o mini cupa. Orichettele se fac doar din faina de grau dur si apa. Faina folosita de ele e macinata mai grosier decat cea pe care o folosim noi la cozonac. Seamana cu grisul nostru. In timp ce faceau aceste paste, localnicele mai stateau la o sueta.

Trebuie sa va spun ca toate acestea se petreceau seara. Bari, ca mare parte din Europa Mediterana, tine siesta de la mijlocul zilei. In mod surprinzator, intre ora 13 si ora 16, toate institutiile si magazinele se inchid. Localurile au si ele un program interesant. Dimineata de la 7 la 11, la pranz intre 12 si 15 si seara de la 6 sau chiar 8, pana la 11 seara. In fiecare zi lucratoare, toata lumea ia o pauza de 3 ore in miezul zilei. La 4, magazinele se redeschid si raman asa pana la ora 7. Ne-am molipsit si noi de la ei. In timpul siestei generale, ne retrageam in camera de hotel sa dormim de pranz.

La ora 4, orasul revine subit si brusc la viata. In timpul siestei, bulevardele aratau ca in Timisoara in prima zi de Pasti, daca e vreme naspa afara.

A doua zi, am servit micul dejun la hotelul unde eram cazati. Sunca si branza italiana este extraordinara! Totusi, a fost neobisnuit pentru noi sa vedem ca micul dejun era centrat pe patiserie dulce. Croissante, cornuri, briose si tot felul de bauturi pe baza de cafea, facute proaspat la espressor. Cine e de moda veche, putea sa serveasca si un mic dejun “barbar”, cu multe mezeluri, branzeturi, lapte, cereale, unt si nutella.

Spre pranz, am decis sa mergem la un mic restaurant de familie aflat la doi pasi de hotel. Eu am servit din nou pizza iar Dora a vrut musai sa guste acele orichette artizanale. La aperitiv am ales fructe de mare proaspete sau murate, cu suc de lamaie si paine. Multa paine. Se mira ospatara de cum mancam paine. Acolo painea se vinde la supermarket chiar si la 2-3 felii. Mancarea a fost foarte buna, avand gustul autentic de mancare gatita de o bunica nu de un master chef pretentios. Mai departe, am mers tot pe o pizza. Blatul lor de pizza e prea bun sa fie lepadat asa usor. Orichettele Dorei au fost facute cu un sos simplu din rosii si putina carne de vita. La final a venit nota. Toata masa a fost 24 de euro. Localurile de acolo au un prost obicei. Aduc nota de plata direct cu suma finala, fara explicatii si detalii. Asadar, trebuie sa tii minte exact ce costa cat ai comandat ca sa iti faci calculul.

Seara am servit fructe, in special caise si smochine. A treia zi am tintit un restaurant in orasul vechi. La Uaschezze e un restaurant foarte renumit in oras, despre care am aflat de pe net din recenziile altor turisti. Am avut inspiratia sa rugam receptionerul sa sune pentru o rezervare. A fost pentru prima oara in viata mea cand am vazut oameni stand la coada din strada ca sa prinda o masa. Ospatarii notau grupurile pe o lista si incercau sa le ordoneze intrarea la masa. Meniul era integral in italiana, dar ospatarii cunosteau engleza elementara. Pentru inceput, am servit un carpaccio de vitel tanar, impreuna cu o salata de rucola. La felul principal am ales carnati de porc cu ghimbir si verdeturi, garnisiti cu legume la gratar si putini cartofi la cuptor. Mi-a placut foarte mult ca spre deosebire de localurile de la noi, majoritatea garniturii era compusa din legume, nu din cartofi. Dora a servit o lassagna. Am invatat din Bari ca lassagna respecta si ea regula “less is more”. Foaia de jos era dubla, iar intre foi, umplutura era subtila. Lasagna avea mai multe etaje umplute doar putin. Total opus de musacaua grecului ce seamana cu o basculanta de pietris rasturnata intre 2 foi. Masa a costat 40 de euro. Din nou, nota de plata adusa direct cu suma finala, fara niciun detaliu. Dar am platit-o cu bucurie. Pana la urma cinasem la cel mai vestit restaurant al orasului, un loc unde se rezerva din timp si se sta la coada.

La rubrica “mentiuni”, va mai spun ca la fiecare colt de strada se poate servi foccacia. Facuta simplu, cu mult sos de rosii, verdeturi si masline. Noi am incercat de cateva ori sa facem asa ceva acasa si a fost departe de ceea ce am servit acolo.

La final, ne-am facut privind la luna, doua promisiuni: Ca o sa vizitam in curand si nordul Italiei si ca vom continua munca noastra cu pastele artizanale.

In concluzie, Bari inseamna: paste extraordinare facute chiar acolo, pizza adevarata, sos de rosii peste tot, masline cu gust puternic si fructe de mare proaspete.

EDIT:

Stiam eu  ca urmeaza un edit la acest articol cand mi-a spus Elena, o prietena draga, ca mi-a adus un mic cadou din Bari. Ce credeti? Evident, ca urechiusele pastoase! Am pus de-o cina absolut bestiala, langa un vin magnific, evident de-al lui Dinescu! Cu niste scoici, ceapa, busuioc, ulei de masline si rosii cherry cu parmezan, plus toate aromele mixate in punga aia de orecchiette. E super simplu sa mori de placere de la o amarata punga de paste <3!

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s