Bunătăți în casă

Virșli du soleil (*-* cârnăciori de casă *-*)

La o saptamana dupa marele spectacol duminical, apuc sa va spun si povestea despre virsli. Nu e o reteta pe care s-o puteti reproduce de-ndata, dar de buna seama, una de provocat rasete savuroase!

Ei, si acrobatia asta n-a fost facuta de una singura; mi-am chemat prietenii si-am facut un adevarat spectacol de circ! A fost un soi de Cirque du Soleil.Si pentru ca mijloacele disponibile n-au permis mai multe, virsli s-au uscat la soare. Sa vedeti cum!…

IMG_5584-01

Din capul locului, sper ca stiti ca n-are de ce sa va surprinda reteta asta. Virsli sunt pe buzele tuturor cand povestesc cu prietenii despre aventuri varatice. Si doar vi-am mai pomenit de ei si mai devreme. Era deci, de-asteptat sa ne-ncercam norocul cu ei. Dar nu e atat de interesanta reteta, pe cat e ce-am reusit sa facem noi din reteta asta: o aventura de povestit nepotilor.

A-nceput cu procurarea ingredientelor principale: oficial iti trebuie carne de oaie sau capra. De fapt, cam asa ar suna lista de ingrediente:

  • cam 1,5 kg de carne de oaie sau capra
  • 300 gr slanina proaspata
  • vreo 50 g usturoi
  • 30 g sare
  • 1 lingura boia dulce si 1 lingura iute
  • mate de oaie
  • si 250 ml apa calduta

Si evident: cum sa faci carnat in casa, fara carnatar ?! Da,masina aia de facut carnat pe care o vedem doar o data pe an, cand taie bunicii porcu’. N-am avut d-aia! Dar am facut rost! pentru ca …cap patrat!

Deci, cand am hotarat sa facem aceasta reteta, ne lipseau cam toate, mai putin boiaua, apa si entuziasmul! Stiam ca pentru a-ti face niste virsli buni, trebuie sa-i prepari, sa-i tii la uscat la aer vreo 2 ore si apoi sa-i afumi vreo 3. Dupa lungi dezbateri pe Skype, am hotarat ca renuntam la afumare, ca era prea mare sansa sa ajungem vedete de stiri afumand carnatii la un gratar fara capac, cu lemnul de cires pe care nu-l stiam nici impacheta corect. Posibil sa fi contribuit la decizia asta inteleapta si doamna Laura Laurentiu, de unde ne-am si inspirat. I-am scris pentru mai multe detalii si m-a sfatuit sa raman doar la partea cu uscarea.

Asa ca, dupa ce bunicii mi-au explicat la telefon ca nu e ok carnatarul lor pentru ce-mi trebuie, am facut rost de o masina de tocat din fonta de la un coleg gospodar. Apoi am batut pe jos tot cartierul Marasti si aleile pietei pentru gasit mate subtiri…de oaie trebuiau sa fie-am gasit abia-n Auchan. Puteam sa mergem de prima oara acolo! Aveau 1 frigider imens cu tot soiul de mate. Mirare mare pe mine-am luat 2 pachete,sa fie! De fapt, habar n-aveam cate trebuiau luate ;). A urmat cautatul de carne de oaie sau capra. Nici n-a durat mult cautarea- vreo 4 ore si 10 carmangerii, plus 3 hypermarketuri. La un moment dat, aveam si un contact de la unul de pe olx! ‘Mnezo! Am gasit carne de miel- pe care scria ca e din soiul Noua Zeelanda, dar produs la Tarnaveni. Minunate etichetele astea de produse!

Buuuuun, a doua zi ne apucam de treaba! Taiem cubulete carnea si slanina. Hotaram ca nu ne place asa mult ideea de a avea multa grasime in carnati si schimbam proportiile: 1,8kg carne + 0,2 kg slanina. Care era afumata, deci cu o aroma prea intensa. De-aia de acasa, de-o primesti la Craciun si sta tot anu’-n frigider! Proasta alegere: carnatii trebuie sa aiba ca 30-40% din compozitie grasime, ca sa iasa ce trebuie! Am aflat ulterior 😉

Tocam carnea, framantam cu spor carnurile laolalta, adaugam toate condimentele. Punem cu nesat usturoi, ni se pare ca nu-i destul de iute-deci dublam boiaua si punem si niste praf de ardei iute taman din India adus-deci, iute pe bune! Ai de curu’ nost! La propriu !

Si-n tot timpul asta, chichotim ca niste tzatze-n targ, la gandul ca suntem cei mai tari, ca ne iese!

Dupa care, simfonia matelor: tulai,viata cum pute! Vai,da’ unde se termina matul asta? De ce are nod? Cum o sa-ncapa pe adaptor?…Aoleu, cand faci carnat tre’ sa-ndesi tot matul pe duza aia de la capatul masinii? Aaaa, asa se fac carnatii? Pai, cam da! Si nu incape matul nicicum, dar incape o idee de-a mea in peisaj: tineti matul doar la capat si tot umpleti-l cu carne, subtiati pe urma de la celalalta capat continutul. Sigur c-a functionat! Vreo 10 min, in care nu intelegeam daca noi suntem cei defecti, ori mijloacele la indemana. A aratat cam asa:

Vedeti cate maini apar in poze? Nici nu-i rau! Pe urma s-a complicat si mai tare treaba. Am dedus ca daca taiem palnia, putem face o duza mai ingusta si deci, exact ce ne lipseste! Nu stiu daca eu am avut ideea sau daca jubilam doar pentru ca-s o anarhista care face ochii mari la orice idee traznita.

Cert e ca am reconfigurat procesul. Domnul designer s-a pus pe taiat palnia cu bomfaierul, domnul tester a validat solutia, restul au pregatit scena. A iesit incropeala asta: 1/3 dintr-o palnie, captusita cu niste folie de aluminiu, de care trebuia sa tina cineva, ca sa functioneze cat de cat. Ceilalti 3 exersau concepte de Adam Smith: unul baga carnea, altul dimensiona carnatul (de data asta incapea tot matul pe duza), al treilea aranja carnatul si il impartea in carnaciori. Diviziunea muncii la superlativ!

La al 3 lea carnat d-asta pe stilul long-vehicle, am prins miscarea si ni s-a confirmat ca nu vom muri de foame. Evident, am refacut primii carnatii. Pe cei care au iesit ca un soi de coloana infinitului desenata de un betiv in timp ce sughite. Si pe urma am asteptat 2 ore…Noroc ca adia un vant primavaratec, numa’ bun pentru uscat carnatii astia la soare si vant! Pe cand am ajuns sa intindem carnatii astia ca pe rufe, deja ne erau endorfinele la maximum si faceam planul pentru urmatorii carnati pe care-i vom face singuri! Deja eram experti! Indubitabil!

Tevatura asta s-a incheiat spre seara, cu virsli trasi printr-o fierbeala si o mini prajeala (pentru o culoare relativ adecvata, ce n-ai cum s-o obtii de la vant). Cu accesoriile cuvenite: mustar, boia dulce, si paine de casa! Cei ce-au ajuns doar la cina au fost norocosi si probabil au banuit ei ca nu-i de venit mai iute.

Ei, cam asta a fost povestea unor gurmanzi crescuti la bunici, dar mutati la oras. Cu tot cu bagajul copilariei lor savuroase! Si pentru ca-n mintea mea, am castigat premiul pentru cei mai temerari bucatari fara ustensile, tre’ sa aducem cateva multumiri: anume, domnului Costi din Padis, ca ne-a cultivat dragostea pentru virsli si ne hraneste in fiecare vara cu bunatati, doamnei Laurentiu, pentru ca a fost rabdatoare cu intrebarile mele dubioase despre reteta,  lui Dani ca ne-a incredintat masina de tocat, si celor care au mancat carnatii facuti de noi, stiind cum au ajuns virsli la ei in farfurie. Respect! (*-*).

Note:

  • la cererea publicului curios, va scriu ca au iesit buni. Cam departe de gustul specific ai miticilor virsli cu care e trupa asta de circ obisnuita. Insa, clar buni si clar, mai avem de invatat!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s