Tort de carne (*-* beef wellington *-*)

Eh, a venit vremea și de scris despre ultimele mele pățanii și acrobații culinare. De data asta, s-a întâmplat o dubioșenie dintre cele mai complicate: mi-a dat în gând să fac de mult amânata vită-n aluat. Adică rețeta de beef Wellington.

This slideshow requires JavaScript.

Această găteală a trebuit să fie una a naibii de organizată. Aveam doar 3 ore la dispoziție (mancat si savurat), între un curs de gătit și o petrecere de companie. Și am demitizat complet povestea rețetei migăloase. Vă zic de-ndată cum:

Ingrediente pentru vacă-n pătură:

  • 500 g mușchi vită (luat de la Moldovan, ca de obicei)- o bucată!
  • 1 pachet de prosciutto
  • ciuperci (300 g)- opțional
  • spanac (300 g)- opțional
  • 2-3 gălbenușuri de uns aluatul
  • cam 1/2 pachet de foietaj (iar el,stiuuuu!)
  • muștar (de ce fel vă place voua)
  • unt,mirodenii, ulei de măsline, sare

Garnitura de lângă vacă:

  • rodii
  • rucola 
  • oarece dressing pt asta (la mine a fost 2 lg. oțet balsamic+1 lg. ulei măsline+1 linguriță sirop de zmeură)

Trebuie să precizez că rețeta asta nu mi-e una din cele mai dragi, dar am băgat o tonă de dragoste în ea, că a fost făcută în loc de tort pentru aniversarea celui mai drag! Evident, documentarea a fost una intensivă,cu câteva zile înainte: de pe bbc good food și de la nenea ramsay am înțeles ce-i de facut si i-am dat bataie: am condimentat carnea cu piper, ierburi si sare, am prajit-o cate 10 minute pe fiecare parte in 3 linguri de ulei de masline.

Rumenita binisor, am lasat-o sa se odihneasca vreo 15 min, pana si-a lasat sucurile alea ce amenintau sa strice tot. Timp in care am maruntit ciupercile si spanacul (pe rand) in robotul de bucatarie.

In paralel, am azvarlit ciupercile bine macinate intr-o tigaie non aderenta. Fara ulei, ca sa li se evapore apa. S-au gatat si ele in cam 7 min. Au stat pe terasa la racire fortata. Cum altfel sa termin la timp?…

Dupe ce-am intins intins folia alimentara (2 suprapuse,ca una singura era prea ingusta), am avut de furca nitel cu insirarea feliilor de prosciutto. Tre’ operat cu grija si un relativ calm (pe care nu-l aveam la momentul respectiv :D).

Apoi, s-a petrecut un fel de “gramada cere varf” in urmatoarea ordine: folie, prosciutto, ciuperci, spanac, carnea cu cat mai putine sucuri unsa cu mustar, o durere de minte legata de logica cea mai buna pentru impaturit acest amestec, strans folia si gasit asemanari cu bomboanele de pus in brad. Poza si 20 de min la racit in frigider! Conform lu’ ramsay, e super rapid- cat ai zice vita la cuptor! Pfoaaai, l-am crezut!

Deci, convinsa ca fac ce trebuie si totul e sub control, am intins foietajul cu sucitorul meu minune. Dar nu suficient de subtire…O voi face data viitoare mai bine!

Am scos bomboana din frigider, i-am dat jos folia si am uns aluatul in care urma sa fie invelita. Cu galbenus, nu cu tot oul- ca-i mai eficient asa! Am infasurat toata nebunia in foietaj si am pus-o 5 min iar la frigider. Nu-nainte sa observ ca in ultima poza, a ajuns sa semene cu domnisoara Pogany experimentul asta. Eh, asta e; sunt o artista desavarsita!

Scoasa de la rece, am mai dat inca o pensula de galbenus peste cozonacul cu carne si am facut niste semne dragute cu cutitul pe galbenus, ca sa para ca ma stiu la astea 😉 Pe urma, am presarat niste sare mai maricica deasupra.

A stat la cuptor 40 de minute (poate sta chiar 50, daca nu vi-o place mai in sange). Am pregatit eu garnitura de langa ea, cat s-a copt.

IMG_4899

Dar tot a trebuit sa-mi var coada in cuptor exact cand se cocea mai bine! Am realizat ca de la sucurile din interior si ditamai bucatile de carne, incepea sa se lateasca periculos pe ambele parti, de ziceai ca-i jabba the hutt! Am mutat-o intr-o tava ingusta, de chec. Si am si carpit-o cu niste aluat ad-hoc, ca s-a rupt taman in crestet. Pe la minutul 25 a trebuit s-o acopar cu staniol-se prea rumenea partea de deasupra, dar nu era gata pe laturi. Tulai, ce dureri de cap!

Noah, s-a terminat si coptul, a iesit vaca din cuptor si poc! ce sa vezi? Cand s-o tai, mi-am amintit de-ndata versurile din Toma Alimos!

Vreme multa nu pierdea,
Matele ca-si aduna,
Cu briu lat se incingea,
Mijlocelul ca-si stringea
Si la murgul se ducea,…

Mda, taierea si servirea lu’ beef wellington e si ea o arta! Pe care inca n-o stapanesc, asa ca nici n-a fost trasa-n chip felia ajunsa in farfuria domnului sarbatorit! Imprastiere totala, ca matele haiducului!

Povestea asta se termina frumos, totusi…A fost bestiala vita-n aluat! A fost un soi de fondul fara forma. Si in ziua gatelii si in urmatoarele 2 zile de dupa, la fel de gustoasa! Servita cu hrean pe langa si cu niste rucole, colorate cu rodii.

Pffff,gata! Ce reteta plictisitoare! Doar daca vreti sa va impresionati socrii mai merita sa faceti asta…de fapt,nici asa! Ori va plac, ori pace…Da’ serios, merita incercata macar o data-n viata…si refacuta cum se cuvinte, macar de 2 ori.

Note:

Dupa reteta ce a luat 2 ore si jumatate sa fie gatita si 1 ora sa fie povestita, am notat urmatoarele lectii invatate, pentru cand o voi repeta (e bine sa fim optimisti…):

  • sa folosesc o singura bucata de carne si una nu foarte mare
  • mare grija la continutul de apa din amestec si ingredientele apoase
  • se ruleaza totul pe lungimea (nu pe latimea) fasiilor de prosciutto- nici acum nu-s sigura, voi ruga un prieten cu o logica nitel mai infailibila sa verifice asta!
  • aluatul sa fie mai subtire, dar sa nu se rupa peste vita de dedesubt
  • pune tot intr-o tava ingusta la cuptor (merge si una lata, ca doar tre coapta cumva pe lateral. Doar sa nu se scurga toate pe-acolo)
  • nu neglija coacerea partilor laterale!
  • foloseste doar galbenus la ungere (pentru ca… estetica si porcarii d-astea stylish)
  • ai grija cu taiatul ruladei- nu strica tot la urma!
  • Si inc-o nota! Am renunat de pe la randu’ 10 sa scriu cu diacritice. Imi propun sa fiu zeloasa cu scrisul meu doar cand termin tot romanul ce s-a adunat in ultima vreme 😉 Deci dupa ce ajunge blogul la zi cu viata mea culinara (*-*). Stati prin preajma!
  • Si ultima ultima ultima nota! Vazand o singura lumanare pe tort, cred ca ar trebui sa revolutionam felul in care sarbatorim zilele de nastere: ar trebui sa punem pe torturi doar cat a trecut de la ultima aniversare. Deci, de preferat tot cate una!

PS- daca ziceti ca am debitat prea mult amar de vorbe pentru o reteta, va invit s-o incercati si sa ne batem in lungimea listei de lectii invatate! Sau sa nu faceti pe uraciosii, s-o incercati urmand toate precizarile mele si sa va iasa bine din prima. Acu, de Craciun! Va tzuc!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s