Nebunia lu’ Somon (*-* Plăcintă cu pește la cuptor*-*)

În încercarea de a ne asigura minimul de consum de pește săptămânal, am căutat idei de găteală. Îmi stătea de mai demult pe creier o rețetă mult promovată de domnul Jamie, una de-a lu’ nevastă-sa. Îi zice Jool’s fish pie și pare un mix colorat delicios, cu tot ce trebe. Numa’ bine, mă și apuc de ea…Evident, nițel modificată 😉

Primul lucru pe care-l fac, pornesc fundalul sonor adecvat- lista săptămânală de pe noonpacific. Apoi, inventariez ce am de gând să ghivecesc acolo. Iau vasul de yena (ce-mi place că am motiv să-l folosesc!!!) și navighez prin lada cu legume. Iese așa:

  • cartofi și ouă fierte (3-4 din fiecare)
  • un sfert pachet unt (50 g)
  • un sfert cană făină (tot 50g)
  • smântână lichidă (1 pachet)
  • muștar (1-2 linguri)
  • brânză (de orice fel, min 50 g)
  • o lămâie
  • miminum 300 g pește (eu am pus 200 somon proaspăt și 200 ton conservat in suc propriu)
  • broccoli ori spanac (ceva verde- dar nu de la alterare)
  • condimente,verdețuri, aromațiuni – după gust si inspirație

Nu știu ce căutau roșiile în imaginea de mai jos,cred ca le-am pus pentru un plus de culoare.

DSC_3955Am fiert binișor cartofii ăia (cam 15 min), apoi am pus si ouăle bine spălate acolo la fiert. Între timp, am făcut repejor sosul pentru așa zisa plăcintă. Adică, în următoarea ordine (și fără să mă ard pe degete- yeeey! în sfârșit!): untul la topit, făina deasupra, învârtind întruna vârtos și cu atenție. Adaug iute cam o cană de supă de pește (200 ml- am avut fish stock din stocul meu cu exotisme) sau apă caldă și minunatele frunze de dafin (2-3). Las la fiert, la foc mic cam 10 minute, cu un ochi la foc, cu altul la ouăle ce se răceau și trebuiau curățate.

DSC_3957

DSC_3959

După 10 minute, adaug 2 linguri de muștar (una de Dijon, una de muștar clasic), sucul de la juma’ de lămâie și niște Camembert. Orice cașcaval ar fi mers, dar eu aveam doar asta in frij. Am amestecat bine de tot în sos, ca să topesc brânza, pe urmă am sporit delirul cu niște pătrunjel obosit de recenta mutare în casă, plus oregano și busuioc. Și niște sare și piper, evident. De orice fel aveți, că observ că până și la clasicele sare și piper avem zeci de alegeri de făcut… Pfff, ce s-a mai complicat planeta asta!

DSC_3962

DSC_3953

Las deoparte sosul cel aromat și pun la cale amestecul pentru cuptor.
DSC_3960

Facem stratul roz (somon+ton), copăceii verzi (broccoli), pe urmă- un strat de sos peste.

DSC_3963

DSC_3965

Apoi ouăle fierte tăiate rotocoale și peste- cartofii și ei rotocoale. Dacă aveți accese de OCD (și știu că mulți din prietenii mei au), le așezați cât mai apropiate și mai similar. Mie mi-a fost de ajuns doar să acopăr ouăle și ce era dedesubt.DSC_3966Am dat cu un strop de ulei de măsline peste și apoi cu încă un strat din sos, încă niște brânză răzuită deasupra (pentru crustă) și gata!
DSC_3967

Amestecul a stat la cald vreo 45 de minute, până s-a maronit și a început să miroase minunat prin bucătărie.

DSC_3976

A fost servit cu niște broccoli fiert la aburi și ne-a ajuns de vreo 2 mese.DSC_3977 DSC_3978

M-am ars puțin la limbă, doar cât să simt că-s vie, și apoi am savurat peștele acoperit cu bunătăți. Nebunia lui Salam!

Note:

  • N-am nici cea mai vagă idee de unde știu expresia “nebunia lui salam”, dar presupun că de la bihoreni și o folosesc drept variație de superlativ. Dacă se referă la mezeluri ori la manelist, nu știu, dar parafrazând-o, le evit pe amândouă. Somonul a dus la crearea acestui amestec nebunesc; de nu-l găteam, iar uitam de el și vedea gunoiul…Noroc că am dat de rețeta perfectă la timp!
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s